Arată-mi-Te, Doamne, căci totul e pierdut atunci când pierdută e dragostea pentru Tine

Şi m-a cuprins dorul de moarte:
"Dă-mi pacea staulului, Îi spuneam Domnului, a lucrurilor bine orânduite, a recoltelor aşezate în hambare. Lasă-mă să fiu, după ce-mi voi fi încheiat devenirea. Sunt obosit de doliul inimii mele, de atâtea ori încercat. Sunt prea bătrân pentru a reîncepe să cresc prin toate vremurile mele. Am pierdut, unul după altul, toţi prietenii şi duşmanii mei, iar pe drumul plăcerilor mele triste s-a făcut lumină. M-am îndepărtat, m-am întors, am privit; am regăsit oamenii în jurul viţelului de aur, nu interesaţi, ci stupizi. Copiii care se nasc astăzi îmi sunt mai străini decât barbarii fără religie. Sunt împovărat de comori inutile, ca de o muzică ce niciodată nu va mai fi înţeleasă.
Mi-am început opera cu securea tăietorului de lemne în mână, îmbătat de cântul arborilor. Pentru a fi drept, trebuie să te închizi într-un turn. Dar acum, când i-am privit pe oameni prea de aproape, mă simt obosit.
Arată-mi-Te, Doamne, căci totul e pierdut atunci când pierdută e dragostea pentru Tine." (p. 204)

Vreau să aflu despre vecinul meu nu ce face, ci ceea ce nu uită niciodată să facă

În ceea ce-l priveşte pe vecinul meu, am observat că nu era folositor să examinez faptele, stările de lucruri, instituţiile, obiectele imperiului său, ci doar înclinaţiile şi tendinţele. Căci, dacă examinezi imperiul meu, ai să-i priveşti pe fierari şi ai să-i găseşti făcând cuie, pasionându-se pentru cuie şi cântându-şi despre ele. Apoi, ai să mergi şi ai să-i vezi pe tăietorii de lemne şi să-i găseşti doborând copaci şi pasionându-se pentru doborâtul copacilor şi umplându-se de o imensă bucurie la ora sărbătorii tăietorului de lemne, care este aceea a primului trosnet, atunci când măreţia copacului începe să se posterneze. Iar dacă vei merge să-i priveşti pe astronomi, ai să-i vezi pasionându-se pentru stele şi neascultând decât liniştea lor. Iar dacă te întreb: "Ce se petrece în imperiul meu, ce se naşte mâine din el?" ai să-mi răspunzi: "Se vor făuri cuie, se vor doborî copaci, se vor studia stele, şi vor fi, astfel, rezerve de cuie, rezerve de lemn şi observaţii asupra stelelor." Căci, miop şi neştiind să vezu mai departe de vârful nasului, n-ai recunoscut construcţia unei corăbii.
Şi, desigur, niciunul dintre ei n-ar fi ştiut să spună: "Mâine vom pleca pe mare". Fiecare îşi închipuia că-şi slujeşte zelul şi dispunea de un limbaj neputincios pentru a-ţi cânta zeul zeilor - corabia. Căci fertilitatea corabiei este de a deveni dragoste a fierarului pentru cuie [...]
Vreau să aflu despre vecinul meu nu ce face, ci ceea ce nu uită niciodată să facă. Căci atunci voi şti ce zeu îl domină, chiar dacă el nu-şi dă seama de aceasta, şi direcţia viitorului său. (p. 301-303)