Nu am incredere in cel care tinde sa judece dintr-un punct de vedere. Nici in acela care, fiind ambasador al unei cauze inalte, devine orb supunandu-se ei. Atunci cand ii vorbesc, trebuie sa trezesc in el omul. Dar nu am incredere in felul lui de a asculta. Caci in primul rand, ascultarea lui va fi abilitate, siretlic de razboi, iar el va digera adevarul meu pentru a-l supune imperiului sau. Si cum as putea sa-i reprosez ceva, cand maretia sa se naste din aceea a cauzei sale?
Cel care ma asculta si cu care comunic fara piedici, care nu digera adevarul meu pentru a-l extrage pe al lui si a se folosi, la nevoie, de el contra mea, cel pe care-l numesc pe de-a-ntregul luminat, in general nu munceste, nu actioneaza, nu lupta, nu rezolva probleme. El exista intr-un loc oarecare, lampion inutil, stralucind pentru sine insusi si pentru lux, floarea cea mai delicata a imperiului, dar sterila prin prea marea ei puritate.
Se afișează postările cu eticheta ascultare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ascultare. Afișați toate postările
miercuri, 17 aprilie 2013
marți, 27 septembrie 2011
Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte
Te accept aşa cum eşti. Se poate ca vreo boală să te împingă să bagi în buzunar bibelourile de aur care-ţi cad sub ochi, dar în rest să fii poet. Te voi primi deci din dragoste faţă de poezie. Şi, din dragoste pentru bibelourile mele de aur, le voi ascunde[...]
Se poate, pur şi simplu, ca tu să fii prietenul meu. Te voi primi deci din dragoste pentru tine, aşa cum eşti. Dacă şchiopătezi, nu-ţi voi cere să dansezi. Dacă urăşti pe unul sau pe altul nu-ţi voi impune tovărăşii. Dacă ai nevoie de hrană, te voi hrăni.
Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine.
Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasa zarvă a cuvintelor. Sunt un munte. Şi muntele poate fi contemplat. Dar nu ţi-l pot oferi, cărându-l cu roaba.
Cum aş putea să-ţi explic ceea ce nu înţelegi de la început despre dragoste? (p. 544-545)
Se poate, pur şi simplu, ca tu să fii prietenul meu. Te voi primi deci din dragoste pentru tine, aşa cum eşti. Dacă şchiopătezi, nu-ţi voi cere să dansezi. Dacă urăşti pe unul sau pe altul nu-ţi voi impune tovărăşii. Dacă ai nevoie de hrană, te voi hrăni.
Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine.
Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasa zarvă a cuvintelor. Sunt un munte. Şi muntele poate fi contemplat. Dar nu ţi-l pot oferi, cărându-l cu roaba.
Cum aş putea să-ţi explic ceea ce nu înţelegi de la început despre dragoste? (p. 544-545)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)