Turnul, cetatea sau imperiul sînt manifestări ale vieţii, căci e nevoie de om pentru a le da naştere.

Nu veţi învinge niciodată căutînd perfecţiunea. Căci ea este obiect de muzeu. Interziceţi greşelile şi aşteptaţi, pentru a acţiona, să ştiţi dacă mişcarea ce trebuie făcută este de o eficacitate bine demonstrată. Dar unde aţi citit vreo demonstraţie a viitorului? Aşa cum veţi împiedica, în felul acesta, răspîndirea pictorilor, sculptorilor şi a inventatorilor prodigioşi, veţi împiedica şi cucerirea vic­toriei. Căci vă spun : turnul, cetatea sau imperiul cresc asemenea unui arbore. Ele sînt manifestări ale vieţii, căci e nevoie de om pentru a le da naştere. Omul îşi închipuie că aceasta se face prin calcul. El crede că raţiunea guvernează aşezarea pietrelor sale, cînd, de fapt, ascensiunea acestor pietre s-a născut, în primul rînd, din dorinţa lui. Iar cetatea este cuprinsă în el, în imaginea pe care o poartă în inimă, aşa cum arborele este cuprins în să­mînţa sa. Iar calculele sale nu fac decît să-i înveşmînteze dorinţa. Şi să o ilustreze. Căci nu veţi explica nimic despre un copac dacă arătaţi apa pe care a băut-o, sucurile minerale pe care le-a supt şi soarele care i-a împrumutat forţa. Şi nu explicaţi nimic despre un oraş atunci cînd spuneţi : „Iată pentru ce această boltă nu se prăbuşeşte. . . iată calculele arhitecţilor. . Căci dacă oraşul trebuie să se nască, se vor găsi oricînd socotitori care să calculeze bine. Dar aceştia nu sînt decît slujitori. Iar dacă îi veţi împinge în primul rînd, crezînd că oraşele se nasc din mîinile lor, nici un oraş nu va mai ţîşni din nisip. Ei ştiu cum se nasc oraşele, dar nu ştiu pentru ce. Aruncaţi însă un cuceritor ignorant împreună cu poporul său pe un pămînt aspru şi sterp, întorceţi-vă după cîtva timp, şi veţi vedea strălucind în soare cetatea cu treizeci de cupole. Iar cupolele se vor înălţa falnice, asemenea ramurilor cedrului. Căci dorinţa cuceritorului va deveni oraş şi cupole. Iar el va găsi ca mijloace, căi şi drumuri toţi socotitorii pe care-i doreşte.

Omul este în primul rînd cel care creează

Omul, spune tatăl meu, este în primul rînd cel care creează. Şi sînt fraţi numai aceia care colaborează. Şi nu trăiesc cu adevărat decît cei care nu şi-au găsit pacea în proviziile pe care le-au strîns.

Nu afli nimic despre om cercetîndu-l in aspectele lui diferite de-a lungul vieţii

Ca şi despre copac, nu afli nimic despre om, cercetîndu-l in aspectele lui diferite de-a lungul vieţii. Copacul nu e samînţă, apoi tulpină, apoi trunchi flexibil, apoi lemn mort. Nu trebuie să-l împarţi pentru a-l cunoaşte. Copacul este acea putere care se uneşte încet cu cerul. Ca şi tine, copilul meu. Domnul iţi dă viaţă, te face sa creşti, te umple de dorinţe, de regrete, de bucurii, de suferinţe, de mînie şi indurare. Apoi te ia din nou la el. Totuşi, tu nu eşti acest şcolar, nici acest soţ, nici acest copil, nici acest bătrîn. Eşti cel care se desăvîrşeşte. Şi dacă te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prinse temeinic in trunchiul măslinului, vei gusta eternitatea in mişcările tale.

creez poetul eliberand poemul

Este frumos sa cladesti hambare in care sa depozitezi granele. Dar ele nu vor avea sens decat daca acesre grane le vei scoate si le vei imparti in timpul iernii. Sensul hambarului e contrariul hambarului, care este locul unde le asezi. El devine locul din care scoti. Dar numai un limbaj stangaci este cauza contradictiei, caci a intra si a scoate sunt cuvinte ce se opun si ar fi trebuit sa spui nu: "hambarul este locul in care fac sa intre granele", la care un altul ti-ar fi raspuns pe buna dreptate: "este locul din care le scot", ci puteai sa domini zarva cuvintelor lor, sa absorbi contradictiile si sa dai adevarata semnificatie a hambarului, spunandu-i escala a granelor.
Libertatea mea nu este decat consum al fructelo constrangerilor mele, care sunt singurele ce au puterea de a crea ceva ce merita a fi eliberat. Pe cel pe care il vad liber in supliciu, caci refuza sa abjure si rezista in sine insusi poruncilor tiranului si calailor sai, pe acela il numesc liber, si pe cel care rezista pasiunilor vulgare il numesc, de asemenea, liber, caci nu pot sa spun ca acela ce se transforma in sclav este liber, chiar daca ei numesc libertate - libertatea de a se inrobi.
Caci eu creez omul eliberand in el fapte omenesti, creez poetul eliberand poemul, creez in tine un arhanghel eliberand cuvinte inaripate si pasi mai siguri decat ai unui dansator. (p. 263)

XXII

Căci, o dată mai mult, am aflat că logica ucide viaţa. Şi că nu conţine nimic prin ea însăşi...
Dar făcătorii de formule s-au înşelat asupra omului. Au confundat formula, care este umbră plată a cedrului, cu cedrul din volumul, greutatea şi culoarea lui, cu încărcătura sa de păsări şi frunzişul său, care nu s-ar putea exprima şi cuprinde în cuvinte firave...
Căci aceia confundă formula care desemnează cu obicetul desemnat.