Cucerirea înseamnă a te clădi pe tine însuţi în tine şi prin tine

Alături de el, eu, regele lui, mă întorceam înspre oraş respirând acelaşi oraş ca şi el, în aparenţă, şi totuşi nu acelaşi. Şi mă gândeam: "Nu pot să-i demonstrez nimic din patetismul celor pe care le văd. Trebuie să-l convertesc şi să-l încarc nu cu aceste lucruri, căci el le priveşte, le respiră, le măsoară, le posedă ca şi mine, ci cu imaginea care este apariţie dincolo de de ele şi nod divin ce leagă lucrurile." Şi am înţeles că trebuia făcută distincţia între cucerire şi constrângere. A cuceri înseamnă a converti. A constrânge înseamnă a închide. Dacă te cuceresc, eliberez un om. Dacă te constrâng, îl strivesc. Cucerirea înseamnă a te clădi pe tine însuţi în tine şi prin tine. Constrângerea este grămada de pietre aliniate şi identice din care nu se va naşte nimic.
Şi mi-am dat seama că toţi oamenii trebuiau cuceriţi. Cei care vegheau şi cei care dormeau, cei care-şi făceau rondul şi cei care adăposteau acest rond. Cei care se bucurau pentru un nou-născut şi cei care plângeau pentru un mort. Cucerirea înseamnă a-ţi clădi armătura şi a-ţi deschide sufletul înspre proviziile pline. Căci există lacuri în care-ţi vei putea potoli setea, dacă ţi se arată drumul. Şi-mi voi instala divinităţile în tine, ca să te lumineze.
Şi, desigur, în copilărie, trebuie să fii cucerit, căci altfel te vei afla deja plămădit şi înăsprit, şi nu vei mai şti să înveţi un limbaj nou. (p. 286)

Nu te înalţi decât prin ceea ce transformi

Dacă ţi-aş dărui o avere gata făcută, ca, de pildă, o moştenire neaşteptată, cu ce aş contribui la înălţarea ta?
Dacă ţi-aş dărui perla neagră a adâncului mărilor, fără a te supune ceremonialului scufundărilor, cu ce aş contribui la înălţarea ta? Nu te înalţi decât prin ceea ce transformi, căci eşti sămânţă.
Nu există dar pe care să ţi-l pot face. Iată pentru ce vreau să te liniştesc, atunci când te gândeşti la ocaziile pierdute. Nu există ocazii pierdute... Nu există ocazie pierdută, căci rolul tău este acela de a fi sămânţă...
Nu există pentru tine decât materialele din care-ţi vei clădi lăcaşul sfânt. Şi nu duci lipsă de pietre. Aşa cum cedrul nu duce lipsă de pământ. Dar pământul poate să ducă lipsă de cedri şi să rămână întindere stearpă. De ce te plângi? Nu există ocazie pierdută, căci rolul tău este acela de a fi sămânţă. Dacă nu ai aur, sculptează fildeşul. Dacă nu ai fildeş, sculptează lemnul. Dacă nu ai lemn, ia-ţi o piatră.
Ministrul pântecos şi cu pleoape grele, pe care l-am despărţit de poporul meu, nu a aflat, în domeniul său, în mormanele sale de aur şi în diamantele pivniţelor sale, nici măcar o singură ocazie de care să se folosească. Dar acela care se împiedică de un colţ de piatră, se împiedică de o ocazie minunată.
Dacă se plânge că i-au lipsit oamenii, înseamnă că a lipsit oamenilor. Dacă se plânge că nu a fost copleşit de iubire înseamnă că se înşală asupra iubirii: ea nu este dar pe care să-l primeşti.
Ocazia de a iubi nu-ţi lipseşte. Poţi să devii soldatul unei regine. Regina nu trebuie să te cunoască pentru ca tu să fii copleşit. L-am văzut pe geometrul meu îndrăgostit de stele. El transforma în lege pentru spirit un fir de lumină. Era vehicul, drum şi trecere. Era albina unei stele în floare din care îşi extrăgea mierea. L-am văzut murind fericit din cauza câtorva semne şi figuri în care se transformase. La fel grădinarul grădinii mele, care a făcut să înflorească un trandafir necunoscut. Un geometru poate să lipsească stelelor. Un grădinar poate să lipsească grădinii. Dar nu duci lipsă nici de stele, nici de grădini, nici de pietre rotunde pe ţărmul mării. Nu-mi spune că eşti sărac. (p.508)