Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările

vineri, 15 noiembrie 2013

Prietenul

Prieten este, înainte de toate, cel care nu te judecă. Am spus, este acela care deschide uşa pribeagului, cu cîrja sa, cu bastonul său lăsat într-un colţ, şi nu-i cere să danseze pentru a-i judeca dansul. Iar dacă pribeagul povesteşte despre primăvara de afară, prietenul este acela care primeşte în el primăvara. Iar dacă povesteşte despre grozăvia foamei în satul de unde vine, rabdă de foame împreună cu el. Căci, ţi-am spus, prietenul este acea parte a omului care deschide pentru tine o poartă pe care n-ar deschide-o, poate, niciodată altuia. Şi prietenul tău e adevărat, şi tot ce spune e adevărat, şi te iubeşte, chiar dacă, aiurea, te urăşte. Iar prietenul pe care, mulţumită cerului, îl întîlnesc în templu, este acela care întoarce către mine acelaşi obraz ca şi al meu, luminat de aceeaşi credinţă, căci atunci unitatea e făcută, chiar dacă el e negustor, iar eu oştean, sau el grădinar, iar eu marinar în larg. În ciuda deosebirilor noastre, l-am găsit şi sînt prietenul lui. Şi pot să rămîn tăcut lîngă el, adică să nu mă tem pentru grădinile mele lăuntrice, şi munţii mei, şi văile, şi pustiurile mele, căci el nu le va călca niciodată. Tu, prietenul meu, ceea ce primeşti cu dragoste de la mine este ambasadorul imperiului meu lăuntric. Iar tu te porţi bine cu el, îl pofteşti să se aşeze şi-l asculţi. Şi iată-ne fericiţi. Căci m-ai văzut, oare, cînd primeam ambasadori, ţănîndu-i deoparte sau refuzîndu-i fiindcă, în adîncul imperiului lor, la o mie de zile de mers de al meu, oamenii se grănesc cu mîncăruri ce nu-mi plac sau purtările lor nu sînt şi ale mele? Prietenia este, în primul rînd, înţelegerea şi circulaţia spiritului deasupra detaliilor vulgare. Şi nu-i pot reproşa nimic celui ce stă în capul mesei mele.
Căci ospitalitatea, curtoazia şi prietenia sînt întîlniri ale omului în om, Ce aş căuta în templul unui zeu care s-ar preocupa de înălţimea sau proporţiile credincioşilor săi, sau în casa unui prieten care nu mi-ar accepta cîrjele şi m-ar pune să danjez pentru a mă judeca.
Vei întîlni mulţi judecători în lume. Dar dacă trebuie să te transformi şi să te întăreşti, lasă această muncă pe seama duşmanilor tăi. Ei o vor face, asemenea furtunii care sculptează cedrii. Prietenul tău e făcut pentru a te primi. Domnul, atunci cînt intri un templu, nu te judecă, ci te primeşte.

marți, 12 martie 2013

Arată-mi-Te, Doamne, căci totul e pierdut atunci când pierdută e dragostea pentru Tine

Şi m-a cuprins dorul de moarte:
"Dă-mi pacea staulului, Îi spuneam Domnului, a lucrurilor bine orânduite, a recoltelor aşezate în hambare. Lasă-mă să fiu, după ce-mi voi fi încheiat devenirea. Sunt obosit de doliul inimii mele, de atâtea ori încercat. Sunt prea bătrân pentru a reîncepe să cresc prin toate vremurile mele. Am pierdut, unul după altul, toţi prietenii şi duşmanii mei, iar pe drumul plăcerilor mele triste s-a făcut lumină. M-am îndepărtat, m-am întors, am privit; am regăsit oamenii în jurul viţelului de aur, nu interesaţi, ci stupizi. Copiii care se nasc astăzi îmi sunt mai străini decât barbarii fără religie. Sunt împovărat de comori inutile, ca de o muzică ce niciodată nu va mai fi înţeleasă.
Mi-am început opera cu securea tăietorului de lemne în mână, îmbătat de cântul arborilor. Pentru a fi drept, trebuie să te închizi într-un turn. Dar acum, când i-am privit pe oameni prea de aproape, mă simt obosit.
Arată-mi-Te, Doamne, căci totul e pierdut atunci când pierdută e dragostea pentru Tine." (p. 204)

marți, 27 septembrie 2011

Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte

Te accept aşa cum eşti. Se poate ca vreo boală să te împingă să bagi în buzunar bibelourile de aur care-ţi cad sub ochi, dar în rest să fii poet. Te voi primi deci din dragoste faţă de poezie. Şi, din dragoste pentru bibelourile mele de aur, le voi ascunde[...]
Se poate, pur şi simplu, ca tu să fii prietenul meu. Te voi primi deci din dragoste pentru tine, aşa cum eşti. Dacă şchiopătezi, nu-ţi voi cere să dansezi. Dacă urăşti pe unul sau pe altul nu-ţi voi impune tovărăşii. Dacă ai nevoie de hrană, te voi hrăni.
Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine.
Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasa zarvă a cuvintelor. Sunt un munte. Şi muntele poate fi contemplat. Dar nu ţi-l pot oferi, cărându-l cu roaba.
Cum aş putea să-ţi explic ceea ce nu înţelegi de la început despre dragoste? (p. 544-545)

sâmbătă, 16 aprilie 2011

Dacă nu există tentaţii, nu există fidelitate şi prieteni

Află că nu în van iubesc ceea ce stă sub ameninţare. Nu trebuie să regreţi că lucrurile preţioase sunt ameninţate. Căci tocmai în aceasta aflu eu o condiţie a calităţii lor. Îl iubesc pe prietenul care rămâne fidel în mijlocul tentaţiilor. Căci, dacă nu există tentaţii, nu există fidelitate şi prieteni. Şi accept ca unii dintre ei să se piardă, pentru a le da mai mult preţ celorlalţi. Îl iubesc pe soldatul curajos care stă nemişcat sub ploaia gloanţelor. Căci, dacă nu există curaj, nu voi mai avea soldaţi. Şi accept ca unii să moară pentru că astfel pun temelii nobleţei celorlalţi.

Iar dacă îmi aduci o comoară, vreau ca ea să fie atât de fragilă, încât vântul să mi-o poată cheltui.
Îmi place ca obrazul tânăr să fie ameninţat să îmbătrânească, iar ca surâsul, un cuvânt al meu să-l schimbe cu uşurinţă în lacrimi. (p. 285)