Ce numeşti creaţie? Căci, dacă e vorba de o invenţie remarcabilă, puţini sînt capabili de aceasta.

A crea înseamnă a greşi, poate, un pas în timp ce dansezi. Înseamnă a da de-a curmezişul o lovitură de daltă în piatră. Puţin contează destînul acţiunii. Acest efort ţi se pare, poate, steril ţie, orb care priveşti de aproape. Dar îndepărtează-te. Priveşte mişcarea acestui cartier al oraşului. Nu vei vedea acolo decît o mare fer­voare şi praful aurit al muncii. Şi gesturile ratate - nu le mai remarci. Căci această mulţime aplecată asupra operei muncii sale îşi clădeşte palatele sau rezervoarele, sau marile grădini suspendate. Operele se nasc în mod nece­sar din vraja degetelor sale. Şi îţi spun, ele se nasc atît din munca celor ce-şi ratează mişcările, cît şi din a acelora cărora le reuşesc. Căci nu poţi împărţi omul. Iar dacă îi vei păstra doar pe marii sculptori, nu vei mai avea mari sculptori. Cine ar fi atît de nebun să-şi aleagă o meserie care dă atît de puţine şanse de a trăi ? Marele sculptor se naşte din mulţimea sculptorilor neînsemnaţi. Ei îi servesc drept scară şi-l ridică. Iar dansul frumos se naşte din fervoarea dansului. Iar fervoarea dansului cere ca toţi să danseze, chiar cei care dansează prost, căci altfel nu există fervoare, ci academie pietrificată şi spectacol fără înţeles.