Interzic negustorilor să-şi laude prea mult mărfurile. Căci ei se transformă repede în pedagogi şi-ţi prezintă ca scop, ceea ce, prin esenţă, nu e decât mijloc şi, înşelându-te astfel asupra drumului de urmat, te va degrada curând, căci, dacă muzica lor e vulgară, îţi vor fabrica, pentru a o vinde, un suflet vulgar. Or, dacă e bine ca obiectele să fie create pentru a fi de folos oamenilor, ar fi monstruos ca oamenii să fie creaţi pentru a servi obiectelor drept ladă de gunoi.

Nu te plânge de temelia ta, care este aceasta, şi nu alta, căci virtutea unei temelii este, în primul rând, de a exista.

"Doamne, spuneam, dă-mi puterea iubirii! Ea este baston noduros în care te sprijini pentru a urca muntele." Cunoşti puterea surâsului.
Nu pleca să cauţi insule în care să-ţi cânte muzica, invizibil, nefiind niciodată de esenţa materialelor. L-ai cunoscut pe acela care soseşte seara, intră în han, îşi aşază bastonul şi zâmbeşte. Ceilalţi îl înconjoară: "De unde vii?" Cunoşti puterea surâsului.
Nu pleca să cauţi insule în care să-ţi cânte muzica, asemenea unui dar al mării - şi marea îşi brodează în jurul ei dantela ei albă -, căci nu le vei afla, nici dacă te duci până pe nisipul coroanei lor, dacă nu te vei fi supus înainte ceremonialului mării. Trezindu-te în ea fără efort, nu vei găsi la sânul femeilor din insulă decât puterea de a uita dragostea. Vei merge din uitare în uitare, din moarte în moarte... şi-mi vei spune: "Pentru ce ar fi meritat să trăieşti acolo?" în timp ce, dacă a învăţat s-o iubească, un întreg echipaj acceptă pentru aceeaşi insulă riscul morţii.
A te salva nu înseamnă a te îmbogăţi, nici a-ţi da c eva pentru tine însuţi. Ci a te supune, ca unei soţii, datoriilor unui joc.

Ţi-am vorbit despre templu. Piatra nu slujeşte nici celorlalte pietre, nici ei înseşi, ci elanul pietrelor, pe care toate la un loc îl compun şi care, în schimb, slujeşte tuturor. Şi vei putea trăi din elanul pentru rege, fiindcă veţi fi soldaţi ai unui rege, tu şi camarazii tăi.

Am să vă obişnuiesc cu iubirea. Ce importanţă au obiectele de cult? L-am văzut, în ambuscada din jurul fântânii, pe cel care ar fi putut supravieţui, lăsându-şi ochii să se umple de noapte din cauza unei vulpi a nisipurilor care, după ce trăise timp îndelungat din tandreţea sa, fugise la chemarea instinctului. Ah! Soldaţii mei, a căror odihnă se aseamănă altei odihne, şi mizeria - unei alte mizerii, ar fi de ajuns, pentru a vă însufleţi ca aceasntă noapte să fie aceea a unei reîntoarceri, acest dâmb - dâmbul unei speranţe, acest vecin - prietenul aşteptat, acest berbec pe jăratec - masa unei aniversări, aceste cuvinte - cuvintele unui cântec. Ar fi de ajuns o arhitectură, o muzică o victorie care să vă dea sens, ar fi de ajuns pietricelelle voastre să vă învăţ să scoateţi, asemenea copilului, o flotă de război, ar fi de ajuns un joc, şi adierea plăcerii ar trece deasupra voastră ca peste un arbore. Dar sunteţi înfrânţi şi risipiţi şi nu căutaţi altceva decât pe voi înşivă, şi nu descoperiţi astfel nimic, căci voi sunteţi un nod de relaţii, şi nimic altceva, iar dacă nu există relaţie, nu veţi afla în voi decât o încrucişare de drumuri lipsite de viaţă. Nu mai poţi spera la nimic dacă nu se află în tine decât dragoste pentru tine însuţi.