Arată-mi-Te, Doamne, căci totul e pierdut atunci când pierdută e dragostea pentru Tine

Şi m-a cuprins dorul de moarte:
"Dă-mi pacea staulului, Îi spuneam Domnului, a lucrurilor bine orânduite, a recoltelor aşezate în hambare. Lasă-mă să fiu, după ce-mi voi fi încheiat devenirea. Sunt obosit de doliul inimii mele, de atâtea ori încercat. Sunt prea bătrân pentru a reîncepe să cresc prin toate vremurile mele. Am pierdut, unul după altul, toţi prietenii şi duşmanii mei, iar pe drumul plăcerilor mele triste s-a făcut lumină. M-am îndepărtat, m-am întors, am privit; am regăsit oamenii în jurul viţelului de aur, nu interesaţi, ci stupizi. Copiii care se nasc astăzi îmi sunt mai străini decât barbarii fără religie. Sunt împovărat de comori inutile, ca de o muzică ce niciodată nu va mai fi înţeleasă.
Mi-am început opera cu securea tăietorului de lemne în mână, îmbătat de cântul arborilor. Pentru a fi drept, trebuie să te închizi într-un turn. Dar acum, când i-am privit pe oameni prea de aproape, mă simt obosit.
Arată-mi-Te, Doamne, căci totul e pierdut atunci când pierdută e dragostea pentru Tine." (p. 204)