Dragostea care se roagă este frumoasă

Dacă dragostea ta nu are speranţa să fie împărtăşită, trebuie s-o păstrezi în tăcere. Ea poate să mocnească în tine, dacă e linişte. Căci ea creează o direcţie în lume, şi orice direcţie care-ţi permite să te apropii, să te îndepărtezi, să intri, să ieşi, să găseşti, să pierzi, te înalţă. Căci tu eşti cel care trebuie să trăiască. Dar nu există viaţă dacă niciun zeu n-a creat pentru tine linii de forţă.
Dacă dragostea ta nu este împărtăşită şi devine implorare zadarnică pentru o răsplată a fidelităţii tale, şi dacă nu ai forţa sufletească de a păstra tăcere, atunci, dacă există vreun medic, mergi la el să te vindece. Căci nu trebuie să confunzi dragostea cu sclavia inimii. Dragostea care se roagă este frumoasă, dar cea care imploră este a unei slugi. Dacă dragostea ta se loveşte de absolutul lucrurilor, ca de pildă exilul sau zidul de netrecut al unei mănăstiri, mulţumeşte Domnului că aceea pe care o iubeşti te iubeşte şi ea, deşi este, în aparenţă, surdă şi oarbă. Căci există, pentru tine, o lumină aprinsă în lume. Puţin contează că nu te poţi folosi de ea. Căci cel ce moare în deşert, deşi moare, este bogat cu casa sa îndepărtată.
Dacă voi clădi suflete mari şi îl voi alege pe cel mai potrivit pentru a-l închide în zidurile tăcerii, vei spune că nimeni nu va primi nimic de la el. Şi totuşi, el înnobilează întregul imperiu. Oricine trece în depărtare se posternează. Şi astfel iau naştere semnele şi miracolele.
Dacă există dragoste pentru tine, deşi inutilă, şi dragoste din partea ta în schimb, vei păşi în lumină. Căci doar ruga căereia tăcerea îi este răspuns e grandioasă, atunci când divinitatea există.
Iar dacă dragostea ta este împărtăşită şi braţe se deschid pentru tine, roagă-te ca această dragoste să fie salvată de la putreziciune, căci mă tem pentru inimile prea fericite. (p. 258)

Floarea cea mai delicata a imperiului

Nu am incredere in cel care tinde sa judece dintr-un punct de vedere. Nici in acela care, fiind ambasador al unei cauze inalte, devine orb supunandu-se ei. Atunci cand ii vorbesc, trebuie sa trezesc in el omul. Dar nu am incredere in felul lui de a asculta. Caci in primul rand, ascultarea lui va fi abilitate, siretlic de razboi, iar el va digera adevarul meu pentru a-l supune imperiului sau. Si cum as putea sa-i reprosez ceva, cand maretia sa se naste din aceea a cauzei sale?
Cel care ma asculta si cu care comunic fara piedici, care nu digera adevarul meu pentru a-l extrage pe al lui si a se folosi, la nevoie, de el contra mea, cel pe care-l numesc pe de-a-ntregul luminat, in general nu munceste, nu actioneaza, nu lupta, nu rezolva probleme. El exista intr-un loc oarecare, lampion inutil, stralucind pentru sine insusi si pentru lux, floarea cea mai delicata a imperiului, dar sterila prin prea marea ei puritate.

creez poetul eliberand poemul

Este frumos sa cladesti hambare in care sa depozitezi granele. Dar ele nu vor avea sens decat daca acesre grane le vei scoate si le vei imparti in timpul iernii. Sensul hambarului e contrariul hambarului, care este locul unde le asezi. El devine locul din care scoti. Dar numai un limbaj stangaci este cauza contradictiei, caci a intra si a scoate sunt cuvinte ce se opun si ar fi trebuit sa spui nu: "hambarul este locul in care fac sa intre granele", la care un altul ti-ar fi raspuns pe buna dreptate: "este locul din care le scot", ci puteai sa domini zarva cuvintelor lor, sa absorbi contradictiile si sa dai adevarata semnificatie a hambarului, spunandu-i escala a granelor.
Libertatea mea nu este decat consum al fructelo constrangerilor mele, care sunt singurele ce au puterea de a crea ceva ce merita a fi eliberat. Pe cel pe care il vad liber in supliciu, caci refuza sa abjure si rezista in sine insusi poruncilor tiranului si calailor sai, pe acela il numesc liber, si pe cel care rezista pasiunilor vulgare il numesc, de asemenea, liber, caci nu pot sa spun ca acela ce se transforma in sclav este liber, chiar daca ei numesc libertate - libertatea de a se inrobi.
Caci eu creez omul eliberand in el fapte omenesti, creez poetul eliberand poemul, creez in tine un arhanghel eliberand cuvinte inaripate si pasi mai siguri decat ai unui dansator. (p. 263)