Fiindcă am înţeles

Omida formează crisalida. Planta moare când ajunge sămânţă. Cel ce se transformă cunoaşte tristeţea şi teama. Totul în el devine inutil. Cel ce se transformă nu este decât cimitir şi regrete... Nu vindeci nici omida, nici planta, nici copilul care-şi schimbă vocea şi care, pentru a fi fericit, cere să i se redea copolăria, să simtă din nou plăcerea jocurilor care-l plictisesc, dulceaţa braţelor mamei şi gustul laptelui - dar nu mai există nici plăcere a jocurilor, nici refugiu în braţele mamei, nici gust al laptelui, iar el pleacă, trist... Copilul care a crescut şi s-a despărţit de mama sa nu va cunoaşte odihnă până ce nu va fi găsit femeia. Doar ea îl va întregi din nou.... Cine poate, în diversitatea lumii, doar prin puterea geniului său, să creeze o imagine nouă, să-i forţeze să-şi întoarcă ochii în direcţia ei şi s-o cunoască? Şi, cunoscând-o, s-o iubească? Aceasta nu e o operă de logician, ci de creator şi de sculptor. Căci nu făureşte în marmură decât acela care n-are nimic de justificat şi imprimă marmurii puterea de a deştepta dragostea. (p.78)