Dar văzându-te frământat de despărţire mai mult decât de orice alt rău, am vrut să te vindec şi să te învăţ ce înseamnă Prezenţa. Căci fântâna absentă este totuşi un gând mai plăcut pentru cel care moare de sete decât o lume fără fântâni. Şi chiar dacă eşti exilat pentru totdeauna, undeva departe, vei plânge auzind că ţi-a ars casa.
Cunosc prezenţe generoase, asemeni cele ale arborilor, care-şi întind departe ramurile pentru a vărsa umbra. Căci aparţin unui anumit loc şi-ţi voi arăta locuinţa ta.
Aminteşte-ţi gustul iubirii atunci când îţi săruţi soţia fiindcă lumina zorilor a redat culorile legumelor pe care le înalţi în piramidă pe spinarea măgarului tău, înainte de a pleca la drum, pentru a le vinde la târg. Femeia îţi surâde. Rămâne nemişcată în prag, gata ca şi tine pentru muncă, fiindcă-şi va mătura casa şi-şi va curăţa vasele şi-ţi va fierbe mâncarea, gândindu-se la tine, la plăcerea a cărei surpriză o plănuieşte, spunându-şi: "De nu s-ar întoarce mai repede, căci mi-ar strica plăcerea surprinzându-mă..." Nimic deci nu o desparte de tine, deşi, în aparenţă, tu ai plecat departe, iar ea doreşte să întârzii. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu tine, căci drumul tău va fi de folos casei, pe care trebuie s-o repari şi s-o înveseleşti. Te-ai gândit ca din câştig să cumperi un covor de lână fină, şi pentru soţie un colier de argint. Iată pentru ce cânţi mergând pe drum şi eşti pătruns de pacea iubirii, deşi în aparenţă te exilezi. Îţi clădeşti casa făcând paşi mărunţi şi ajutându-te de baston, îndemnându-ţi măgarul, aşezând încă o dată coşurile pe spinarea lui şi frecându-ţi ochii, căci e încă devreme... (p. 563)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu