***

L-am văzut pe rănitul bicisnic, cel care ar fi urlat după ajutor în preajma unui pericol fără importanţă, pentru ca apoi, într-adevăr lovit fără speranţă, să respingă din partea celorlalţi orice asistenţă, dacă i se părea că aceasta i-ar fi pus pe tovarăşii lui în pericol. Preamărim o asemenea abnegaţie. Eu însă n-am găsit în ea decât un semn discret de dispreţ. L-am văzut pe cel care-şi împarte plosca, atunci când deja se usucă la soare, sau merindele, atunci când, după o foamete îndelungată, ele nu-i mai sunt de folos. Şi face aceasta în primul rând pentru că nu le mai simte nevoia şi, plin de o regală ignoranţă, lasă celorlalţi acest os de ros.