Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte

Te accept aşa cum eşti. Se poate ca vreo boală să te împingă să bagi în buzunar bibelourile de aur care-ţi cad sub ochi, dar în rest să fii poet. Te voi primi deci din dragoste faţă de poezie. Şi, din dragoste pentru bibelourile mele de aur, le voi ascunde[...]
Se poate, pur şi simplu, ca tu să fii prietenul meu. Te voi primi deci din dragoste pentru tine, aşa cum eşti. Dacă şchiopătezi, nu-ţi voi cere să dansezi. Dacă urăşti pe unul sau pe altul nu-ţi voi impune tovărăşii. Dacă ai nevoie de hrană, te voi hrăni.
Nu am să încerc să te divid pentru a te cunoaşte. Tu nu eşti nici acest act, nici celălalt, nici suma lor. Nu te voi judeca nici după aceste cuvinte, nici după aceste acte. Ci voi judeca actele şi cuvintele după tine.
Îţi voi cere, în schimb, să mă asculţi. Nu am ce face cu prietenul care nu mă cunoaşte şi-mi cere explicaţii. Nu am putere să mă transpun în neputincioasa zarvă a cuvintelor. Sunt un munte. Şi muntele poate fi contemplat. Dar nu ţi-l pot oferi, cărându-l cu roaba.
Cum aş putea să-ţi explic ceea ce nu înţelegi de la început despre dragoste? (p. 544-545)