Creaţia e din afara logicii

Arhitectul sînt eu. Eu, care am un suflet şi o inimă. Eu, care deţin pute­rea de a schimba piatra în linişte. Frămînt acest lut, care nu este decît materie, după imaginea creatoare, care mi se impune în afara căilor logicii. Îmi clădesc civilizaţia, cucerit de gustul pe care îl va avea, aşa cum alţii îşi clădesc poemul, făurindu-şi frazele şi schimbîndu-şi cu­vintele, fără a fi constrînşi de a justifica inflexiunile şi schimbările, cuceriţi de gustul pe care îl va avea şi pe care îl cunosc pe dinafară.

Sufletul şi inima scapă regulilor logicii şi legii numerelor

Dar fiindcă nu există raţionamente decît asupra cără­mizilor, pietrelor şi ţiglelor, şi nu asupra sufletului şi inimii care le domină şi le schimbă, prin puterea lor, în linişte, fiindcă sufletul şi inima scapă regulilor logicii şi legilor numerelor, eu îmi impun arbitrarul.

Inima casei

Dau poruncă să se clădească o inimă a casei, astfel încît să poţi să te apropii şi să te îndepărtezi de ceva. Din care să ieşi şi la care să te întorci. Căci altfel nu te afli nicăieri. Şi a nu te afla nicăieri nu înseamnă a fi liber.

Timpul II

Căci e bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă, asemenea unui pumn de nisip, ci să ne împlinească.

Nu afli nimic despre om cercetîndu-l in aspectele lui diferite de-a lungul vieţii

Ca şi despre copac, nu afli nimic despre om, cercetîndu-l in aspectele lui diferite de-a lungul vieţii. Copacul nu e samînţă, apoi tulpină, apoi trunchi flexibil, apoi lemn mort. Nu trebuie să-l împarţi pentru a-l cunoaşte. Copacul este acea putere care se uneşte încet cu cerul. Ca şi tine, copilul meu. Domnul iţi dă viaţă, te face sa creşti, te umple de dorinţe, de regrete, de bucurii, de suferinţe, de mînie şi indurare. Apoi te ia din nou la el. Totuşi, tu nu eşti acest şcolar, nici acest soţ, nici acest copil, nici acest bătrîn. Eşti cel care se desăvîrşeşte. Şi dacă te vei descoperi asemenea unei ramuri unduitoare, prinse temeinic in trunchiul măslinului, vei gusta eternitatea in mişcările tale.

Timpul

E bine ca timpul să fie o construcţie. Şi astfel voi merge din sărbătoare în sărbătoare, din aniversare în aniversare, din cules în cules, aşa cum, copil, mergeam din sala sfatului în sala de odihnă, în vastitatea palatului tatălui meu, acolo unde toţi paşii aveau un înţeles.