Iată înţelesul învăţăturii. Bogăţiile tale adevărate nu sunt obiecte, căci ele au valoare doar când le foloseşti, asemenea măgarului tău, atunci când îl încaleci, sau blidelor tale, atunci când mănânci, dar îşi pierd sensul atunci când le înşiri în raft. Sau atunci când forţa lucrurilor te separă de ele, ca de femeile pe care te mulţumeşti să le doreşti, fără a le iubi.
Iată pentru ce ţi-am spus, eu clădesc omul şi răstorn zidurile, şi smulg zăbrelele, şi-l eliberez. Căci am clădit omul care comunică şi căruia nu-i pasă de ziduri. Şi nu-i pasă de temniceri şi de fiarele călăului, căci ele nu-i pot pune stavile. Căci, desigur, nu comunici de la unul la altul, ci de la unul la imperiu şi de la celălalt la imperiu, care are pentru voi semnificaţii deosebite. Iar dacă mă vei întreba: "cum să ajung alături de cea pe care o iubesc când zidurile şi marea şi moartea mă despart de ea?" îţi voi răspunde că în zadar strigi către ea pentru ea, dar că e suficient să îndrăgeşti acele lucruri de care nimic nu te desparte, acea imagine a casei, a tăvii de ceai şi a ceainicului, a covorului de lână, a cărui încununare şi esenţă este soţia adormită, căci îţi este dat s-o iubeşti, deşi lipseşte şi deşi doarme... (p. 249-249)
