miercuri, 29 iunie 2011

Este greşit a crede că încetează să clădească pentru că sunt dezbinaţi

Învaţă să asculţi nu zarva cuvintelor, nici raţionamentele ce le permit să se înşele. Învaţă să priveşti mai departe. Căci ura lor nu este absurdă. Atunci când pietrele nu sunt fiecare la locul lor, atunci ele nu formează un templu. Iar dacă fiecare piatră este la locul ei şi slujeşte templului, nu mai are importanţă decât liniştea care se naşte din ele şi ruga ce se înalţă în pace. Şi cine îţi va mai vorbi despre pietre?
... Este greşit a crede că încetează să clădească pentru că sunt dezbinaţi. Luminează-mă şi arată-mi ce turn să-i fac să clădească, turn care să contopească în el aspiraţiile lor diverse. Care va cere totul de la ei şi-l va împlini pe fiecare, solicitându-l în întregime în măreţia lui... Ura nu este decât lipsa satisfacţiei. Orice ură are un înţeles profund, care o domină. (p. 70)

marți, 14 iunie 2011

Fiindcă am înţeles

Omida formează crisalida. Planta moare când ajunge sămânţă. Cel ce se transformă cunoaşte tristeţea şi teama. Totul în el devine inutil. Cel ce se transformă nu este decât cimitir şi regrete... Nu vindeci nici omida, nici planta, nici copilul care-şi schimbă vocea şi care, pentru a fi fericit, cere să i se redea copolăria, să simtă din nou plăcerea jocurilor care-l plictisesc, dulceaţa braţelor mamei şi gustul laptelui - dar nu mai există nici plăcere a jocurilor, nici refugiu în braţele mamei, nici gust al laptelui, iar el pleacă, trist... Copilul care a crescut şi s-a despărţit de mama sa nu va cunoaşte odihnă până ce nu va fi găsit femeia. Doar ea îl va întregi din nou.... Cine poate, în diversitatea lumii, doar prin puterea geniului său, să creeze o imagine nouă, să-i forţeze să-şi întoarcă ochii în direcţia ei şi s-o cunoască? Şi, cunoscând-o, s-o iubească? Aceasta nu e o operă de logician, ci de creator şi de sculptor. Căci nu făureşte în marmură decât acela care n-are nimic de justificat şi imprimă marmurii puterea de a deştepta dragostea. (p.78)

duminică, 5 iunie 2011

Discreţia constă în a nu insista asupra a ceea ce vrei să mă faci să văd

Dar cel care m-a condus acolo unde a vrut şi apoi s-a retras mă face să cred că am descoperit lumea şi, aşa cum şi el dorea, să mă împlinesc... Discreţia constă în a nu insista asupra a ceea ce vrei să mă faci să văd. (p.334)